„50 Cent” Nicușor Stanciu. Realizarea mijlocașului Slaviei după meciul cu CFR Cluj, scor 1-0

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Stanciu și echipa sa Slavia s-au calificat pentru grupele Ligii Campionilor, după ce a trecut de CFR Cluj în play-off. Cu prilejul celei de-a doua manșe a acestei confruntări, disputată miercuri seara pe stadionul Sinobo din Praga, jucătorul român mai izbutit o realizare, de data aceasta personală, ajungând la 50 de partide în cupele europene. Asta la 7 ani de la debutul său în aceste competiții internaționale.

Slavia este al 4-lea club cu care a jucat în Europa, după SC Vaslui, Steaua și RSC Anderlecht. El a devenit astfel al 31-lea fotbalist român care atinge această bornă. Primul care a făcut-o a fost regretatul Costică Ștefănescu, la 18.09.1985, cu ocazia meciului pe care echipa sa, Universitatea Craiova, l-a jucat la Monte Carlo, cu AS Moncaco, în cadrul primei manșe a primului tur al Cupei Cupelor, scor 2-0 pentru gazde (la retur, craiovenii însă au câștigat cu 3-0 și s-au calificat pentru turul 2). Așadar, acum aproape 34 de ani.

În altă ordine de idei, tot cu prilejul acestei „duble”, Nicolae Stanciu a devenit al 29-lea jucător român care s-a confruntat în cupele europene cu echipe din țara sa natală. Primul fusese Ilie Datcu, în 1973, cu prilejul dublei dintre FC Argeș și echipa sa Fenerbahçe.

Bilanțul lui Nicolae Stanciu în cupele europene:

Debut: 01.08.2012, Fenerbah̤e SK РSC Vaslui 1-1
2012/13 C1 SC Vaslui    2    –
2012/13 C3 SC Vaslui    2    1
2013/14 C1 Steaua București    12    1
2014/15 C1 Steaua București    6    2
2014/15 C3 Steaua București    3    –
2015/16 C1 Steaua București    2    1
2015/16 C3 Steaua București    2    –
2016/17 C1 Steaua București    4    3
2016/17 C3 RSC Anderlecht (Belgia)    12    4
2017/18 C1 RSC Anderlecht (Belgia)    3    –
2019/20 C1 Slavia Praha (Cehia)    2    –
Total: 50 jocuri, 12 goluri

C1 – Liga Campionilor; C3 – Liga Europa
 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×